6.Reproducerea artificiala

Reproducerea artificiala salmonidelor comporta o
serie de operatii
preliminare pregatitoare si altele care tin de
procesul propriu-zis de
transformare a icrelor.
1. Pregatirea reproducatorilor:
Pastravul indigen
Reproducatorii aflati in bazine se sorteaza pe
sexe la inceputul lunii
septembrie si se introduc separat in bazine mai
mici, dezinfectate in
prealabil, la o densitate de cca. 1 kg/m? in
bazinele de parcare, daca
acestea sunt suficient de mari si pot primi
debitul necesar. In bazinele de
parcare se pot tine, in lipsa de spatiu suficient,
timp de 24 de ore pana
la 5 kg/m?, daca se asigura debitul necesar de
circa 5 l/minut pentru 1 kg
pastrav, la o temperatura a apei de 6-12° C.
Reproducerea incepe nu mai tarziu de inceputul
lunii octombrie. Femelele
care au icre bune de recoltare, luate la mana si
presate putin lateral, le
elibereaza cu usurinta. Din momentul in care o
parte din reproducatori sunt
pregatiti pentru mulgere, hranirea intregului lot
inceteaza; ea se reia
dupa mulgere. Pastravilor batrani de la varsta de
6 ani in sus nu li se
recolteaza icrele si laptii, ei fiind sortati la
trecerea reproducatorilor
in bazinele de parcare si valorificati. Icrele
acestor femele pot fi
recoltate pentru valorificare in scopuri alimetare.
Pastravul curcubeu
In toamna, reproducatorii se sorteaza pe sexe si
se introduc in bazine
separate. Se selctioneaza si viitorii reproducatori
din randul pastravului
destinat consumului care ii vor inlocui pe cei
batrani si necorespunzatori
(in pastravariile lipsite de spatiu pentru cresterea
reproducatorilor din
stadiul de puiet).
Timpul de pregatire a lor depinde de temperatura
apei; sunt gata de
depunere, in mod obisnuit, cand aceasta atinge
valori apropiate de 7-8° C.
In perioada premergatoare mulgerii (cu 2 luni
inainte), reproducatorii vor
fi hraniti cu hrana bogata in vitamine,
adaugandu-se 5% drojdie de bere si
2% morcov.
Se recomanda sa fie utilizati numai reproducatori
bine conformati, in
varsta de 3-5 ani, femele timp de 2 mulgeri, iar
masculii o singura
mulgere.
2. Recoltarea si fecundarea icrelor:
Icrele pot fi extrase intr-un interval de maxim 8
zile de la maturare. Dupa
aceea ele devin supramaturate si desi unele pot
fi fecundate, ele dau
nastere la puieti cu malformatii si la masculi
numerosi.
Icrele nematurate (extrase inainte de temen) dau
un un procent mare de
mortalitate. Laptii nematurati se mulg cu greu si
de obicei cu urme de
sange; fecundarea icrelor de catre acestia este
foarte redusa. Laptii
maturi si obtinuti de la reproducatori in plina
vigoare (3-5 ani) sunt de
culoare alba-vascoasa; cei de calitate proasta sunt
aposi si zgrunturosi si
sunt precedati obisnuit de un lichid incolor.
Icrele ramase in interior, nemulse, se obsorb cu
timpul, dar se intampla
uneori ca femele respective sa devina sterile.
Procesul fecundarii
Prima metoda de fecundare a fost metoda umeda,
inventata de Iacobi. Icrele
mulse intr-un vas cu apa erau amestecate cu
lapti. Datorita unei
viabilitati reduse in apa a produselor sexuale,
indeosebi a laptilor,
metoda poate da un numar mare de icre
nefecundate (10-15%).
Metoda de fecundare uscata a fost descoperita de
Wrasskij, piscicultor rus,
in anul 1857, si consta in mulgerea icrelor intrun
vas uscat si apoi amestecate cu
lapti, fara apa.
Spermatozoizi salmonidelor au in apa o viabilitate
cuprinsa intre 30 si 90
de secunde si ca in lichid devin foarte mobili,
mobilitate care scade
treptat (in functie de specie) dupa trecerea a 30
de secunde.
Laptii recolatati fara apa pot fi pastrati la gheata
sau in frigider, la o
temperatura in jur de 5° C, viabili timp de 3-4 si
chiar 10 zile.
Sunt viabili si laptii masculilor morti perioada
boistei, un timp pana la
24 de ore de la incetarea functiilor vitale, iar
icrele pana la 12 ore.
Increle sunt viabile in apa un timp de 25 de
minute, mai putin cele de
curcubeu si mai mult cele de indigen.
Lichidul coelomatic (ovarian), in amestec cu laptii
mareste simtitor
puterea de fecundare a acestora, facand posibila
conservarea lor la
temperatura joasa, timp de 2-3 saptamani.
Cresterea reproducatorilor
Cantitatea si calitatea produselor sexulale (icre si
lapti) si apoi
vigurozitatea si rapiditatea in cresterea puietilor
si, respectiv, a
viitorului pastrav de consum depind de modul
cum au fost crescuti
reproducatorii.
1.Alegerea reproducatoriilor
Alegerea reproducatoriilor este o operatie al carei
rezultat al incubatiei
si apoi al cresterii puietului este optim.
Pentru pastravul indigen, viitorii reproducatori se
sorteaza toamna dintre
cei mai vigurosi puieti de o vara crescuti in
toplite si din categoria I a
celor crescuti in bazine.
Pentru pastravul curcubeu, viitorii reproducatori
se sorteaza inca din
prima toamna, dintre puietii care au consumat
mai bine hrana administrata,
au crescut bine in lungime si sunt deosebit de
vigurosi. Nu se retin
puietii cu pigmentatie stearsa, cu malformatii sau
operculi scurti, ca si
cei care au inregistrat o crestere disproportionata
in latime (grasi). Se
recomanda ca la puietii alesi sa se faca o
verificare prin sondaj si
sacrificare a organelor interne; sa aiba ficatul
maron inchis spre
rosietic, fara pete, sa nu aiba splina marita,
intestinele sa nu fie
imbracate in grasime etc.
Se recomanda retinerea in toamna (6-7 luni) a
puietului care are
dimensiunile cuprinse intre 9-12 cm si 7-20
g/bucata.
Procedeul aplicat de unii pastravari de a-si sorta
reproducatorii din
pastravul de consum in momentul valorificarii
este contraindicat si are
justificare doar in pastravariile cu numar redus
de bazine unde
reproducatorii nu pot fi crescuti, din lipsa de
spatiu din, primul an de
existenta.
2.Cresterea
propriu-zisa a reproducatorilor
Pastravul curcubeu
Este specia cea mai usor de crescut in
pastravariile noastre, dat fiind
faptul ca ea poate fi sortata din categoria I a
pastravul de consum in anul
valorificari. Se considera material bun pentru
viitorii reproducatori cel
care in toamna celui de-al doilea an al existentei
sale realizeaza in
lungime 18-22 cm cu o greutate de 65-100
g/bucata.
Se recomanda cresterea reproducatorilor din
stadiul de puiet de o vara,
ales dintre cei mai vigurosi printr-o selectie
riguroasa, sa formeze o
linie caracteristica fiecarei pastravarii.
Este indicata cresterea pastravilor curcubeu in
bazine mari, de pamant, la
o densitate redusa pentru a-si putea completa
hrana artificiala cu cea
naturala.
Pastravul indigen
Este o specie mai dificila la cresterea artificiala,
indeosebi atunci cand
a fost prins din liber. Experienta a dovedit ca
reproducatorii prinsi din
rau si tinuti in continuare in bazine nu dau icre
de calitate decat in anul
prinderii lor. In continuare refuza hrana, nu
inregistreaza cresteri si dau
o productie de icre foarte redusa si de slaba
calitate. Puietii obtinuti
din icrele lor sunt foarte salbatici si nu pot fi
crescuti decat cu mare
dificultate in bazine.
Din acest motiv, reproducatorii trebuie crescuti in
captivitate din stadiul
de puiet, pentru a fi adaptati conditiilor de
mediu si hrana specifice
fiecarei pastravarii.
Pentru fiecare 100.000 icre se vor retine
primavara, in bazine, cate 10.000
puieti de pastrav indigen.
Rezultatele cele mai bune in cresterea si,
respectiv, formarea unor
reproducatori vigurosi s-au obtinut prin cresterea
puietului, in prima
vara, in conditii semiartificiale, in toplite, prin
adaos partial de hrana.
Toamna, cu ocazia pescuirii toplitelor, se sorteaza
categoria de puiet 9-12
cm si se introduce in bazinele pastravariei,
eliberandu-se, in schimb, in
rau, un numar echivalent din puietii crescuti in
acest scop in bazine.
Pentru 100.000 icre plan se vor retine, toamna,
cate 1000 puieti din
toplite.
Pastravul fantanel
Este o specie mai putin pretentioasa la mediul de
trai, cosumand cu
usurinta orice hrana i se ofera, motiv pentru
care, in majoritatea
pastravariilor, se ingrasa foarte repede, este insa
predispusa la boli si
da produsi cu un procent de viabilitate foarte
redus. Cresterea
fantanelului solicita o atentie deosebita in ce
priveste cantitatea si
calitatea hranei ce i se atribuie, tot timpul
anului. Cei mai buni
reproducatori, atat femele cat si masculi, sunt cei
in varsta de 3-5 ani,
varsta dupa care trebuie obligatoriu valorificati
intrucat produsele
sexuale se depreciaza.
Hranirea si ingrijirea reproducatorilor de pastrav
constituie problema cea
mai dificila in lungul intregii perioade cat acestia
sunt crescuti in
pastravarie.
Puietilor de pastrav curcubeu li se administreaza,
de preferinta, hrana
animala (umeda) compusa (dupa introducerea in
bazine) din: splina, ficat,
creier etc., in amestec cu fainuri vegetale (20%)
si drojdie de bere
(2-5%).
Puietilor de pastrav indigen li se administra, pe
cat posibil, hrana
naturala (rame, oua de furnici, melci, broste
etc.), tocata marunt si data
prin sita. Se dau ratii de 3-5 ori pe zi, calculate
astfel incat totalul
lor sa reprezinte, in functie de temperatura apei,
5-10% din greutatea lor
totala. Se dau cifre orientative cantitatile de 1,5
kg/zi pentru 10.000
puieti de trei luni si 5 kg/zi pentru puietii de 6
luni.
In cazul in care aprovizionarea cu hrana animala
nu este posibila,
reproducatorilor li se poate administra, din
stadiul de puiet, hrana
concentrata. Trecerea de la hrana animala la
hrana concentrata trebuie
facuta treptat si cu multa prudenta in ceea ce
priveste cantitatea.
Hranirea trebuie facuta pe toata durata cresterii
reproducatorilor (din
stadiul de puiet), fara intreruperi, intrucat
variatiile regimului
alimentar pot provoca sterilitatea viitoriilor
reproducatori.
Reproducatorii hraniti in exclusivitate cu produse
artificiale de slaba
calitate inferioara dau produse sexuale de valoare
scazuta.
Cei mai buni reproducatori sunt cei in varsta de
3-4 ani pentru masculi si
4-5 ani pentru femele. In nici un caz nu se vor
recolta icre de la femelele
sub 3 ani si peste 6 ani.
Procentul reproducatorilor sterili si, respectiv, al
celor care dau produse
cu viabilitate redusa creste de la 15% pentru cei
de 3 ani la 50-60% pentru
cei de 6-7 ani (la pastravul curcubeu).
Icrele cele mai bune se obtin de la reproducatori
care, la varsta optima
mentionata, au greutatea cuprinsa intre 300 si
500 g. Cu cat talia femelei
este mai mare, cu atat icrele au un diametru mai
mare (apropiat de 6 mm),
iar puietii rezultati sunt mai mari si mai
rezistenti.
Sexul viitorilor reproducatori este influentat de
talia si varsta celor de
la care s-au recoltat icrele. Icrele obtinute de la
femelele batrane
fecundate cu laptii reproducatorilor tineri dau
puieti majoritar masculi,
la fel si cele fecundate cu laptii reproducatorilor
batrani sau nehraniti
corespunzator.
Densitatea la m? luciu de apa va fi de 30-50
puieti de o vara (1 an), 10
puieti de doua veri si 1-5 bucati (1 kg)
reproducatori maturi.
Debitul va fi de 0,1-0,2 l/minut/m? pentru puietul
de o vara, 0,3-0,5
l/minut/m? pentru reproducatori la densitatile
preconizate la alineatul
precedent.
Datorita leziunilor interne si externe ce sunt
provocate inevitabil cu
ocazia mulgerii reproducatorilor, acestia trebuie
inlocuiti, indeosebi
femelele, urmarind obtinerea unor icre de buna
calitate.
Este recomandabil ca femelele, indeosebi cele de
curcubeu, sa fie
valorificate dupa fiecare mulgere. Tinand cont ca
icrele cele mai bune se
obtin de la femele in varsta de 4-5 ani si de
faptul ca, uneori, nu se
dispune de spatiu suficient pentru cresterea
sperata a viitoriilor
reproducatori de pastrav curcubeu, femelele se
valorifica dupa mulgerea din
primavara cand implinesc 5 ani, iar masculii 4
ani.
Cresterea puietului pentru repopulare
Puietul de pastrav destinat repopularii apelor de
munte si uneori si cel ce
va servi la cresterea viitorilor reproducatori din
pastravarii, se creste
semiartificial de la varsta de 4-5 saptamani,
respectiv cand punga vitelina
i s-a resorbit in proportie de 2/3 si pana la
varsta de 6 luni, in locuri
de deversare construite anume, denumite generic
toplite.
Alte locuri de deversare se constrtuiesc in albia
majora a paraului sau a
raului respectiv, unde terenul prezinta denivelari
si unde, lipsind un
izvor cald, sursa de apa o va forma un paraias
afluent al celui principal
sau chiar acesta.
Digurile se fac tot din pamant, asigurate cu
pereti de barne. Pentru
introducerea apei pe traseul locurilor de
deversare, se construieste in
albia raului, o cascada podita in scopul ridicarii
nivelului apei la
terenul unde urmeaza a fi introdusa apa.
In toplitele alimentate cu apa de parau se
intrtoduc intre 3-5 puieti/m?.
In lungul paraielor de munte se gasesc brate
moarte prin care apa a curs
odata si acum, schimbandu-si cursul, au ramas
fara apa. Aceste brate moarte
sau albii parasite pot fi amenajate ca locuri de
deversare pentru puiet.
Apa se introduce construindu-se o cascada podita
si o casita prevazuta cu
poarta la fund.
Pe parcursul albiei parasite se construiesc, din 5
in 5 m sau mai mult,
niste praguri din piatra sau lemn, inalte de 30-40
cm, in spatele carora
apa va forma cate o mica balta cu curent lin, in
care fauna nutritiva va
gasi conditii bune de dezvoltare.
In partea de aval, la confluenta albiei parasite cu
paraul, se construieste
o casita umpluta cu pamant si prevazuta cu o
poarta de fund, un deeversor
si un prea plin pentru a inlatura posibilitatile
intrarii pestilor mari din
parau si iesirea puietilor din locul de deversarea
astfel construit.
Locurile de lansare a puietilor se aleg astfel incat
sa aiba apa lina cu
numeroase adaposturi (bolovani, crengi, etc) si cu
apa mica pentru ca, pana
cand puietul se adapteaza la noul mediu, sa nu
sufere pierderi.
Nu se vor intrtroduce intr-un punct ales mai
mult de 20-30 puieti spre a
evita pierderile masive ce eventual ar avea loc in
cazul cand punctul ales
este necorespunzator.
Numarul de puieti ce se vor introduce intr-o apa
oarecare rezulta din
formula de lansarea a lui Leger:
N = 20 B*L,
in care:
N-numarul de puieti in varsta de 5-6 luni ce se
introduc la un km curs de
apa;
20-coeficientul rezultat din calcul;
B-capacitatea biogenica a apei (puterea de
hranire);
L-latimea medie a apei in m.
Pentru a stabili productia unei ape, Leger a
stabilit formula de randament,
numarul in kg al pestilor la km fiind dat de
capacitatea biogenica a apei
respective (B) inmultita cu latimea (L). Ulterior,
Huet a adaugat formulei
un coeficient diferit de la o apa la alta (k).
K = B*L*k
K-capacitatea totala de peste la km;
B-capacitatea biogenica a apei;
L-latimea medie;
k-coeficintul de productivitate format din patru
valori diferite.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Bloggerized by Blogger Template