Cresterea pastravului in captivitate

Sursa de apa
Este necesara o cantitate cat mai mare de apa,
rece, cu o temperatura cat
mai constanta, bogata în oxigen dizolvat, curata,
izvorand dintr-un bazin
impadurit cu cat mai putine exploatari si
continand în dilutie saruri
minerale nevatamatoare pestilor.
Temperatura si oxigenul dizolvat
Pastravii sunt pesti exigenti fata de temperatura
apei si continutul ei în
oxigen. Cu cat o apa este mai rece cu atat ea
are un continut mai mare în
oxigen dizolvat.
Se stie ca pastravii au un optim de dezvoltare
(hranire) cand temperatura
apei are o anumita valoare, aceasta variind de la
o specie la alta, astfel:
? pentru pastravul fantanel este de 12-14s C;
? pentru pastravul indigen este de 14-16s C;
? pentru pastravul curcubeu este de 15-19s C.
Pastravul curcubeu se hraneste pana la o
temperatura de 23s C, suportand si
o temperatura de 28s C, cu conditia ca apa sa
fie alimentata incontinuu.
Limita inferioara nu trebuie sa scada sub 5s C.
Pastravul indigen paraseste
raurile cu o temperatura ce depaseste 17s C,
preferand o apa mai rece,
iarna chiar pana la 0s C.
Ar fi ideal ca la o pastravarie apa sa fie cat mai
constanta si cuprinsa
intre 12 si 17s C, atat vara cat si iarna.
Este de retinut faptul ca, în conditiile tarii
noastre, o apa care
inregistreaza primavara temperaturi sub 5s C, nu
este indicata a fi
utilizata ca sursa de alimentare pentru
pastravariile de consum, indeosebi
în casa de incubatie a acestora. O apa rece, care
nu se incalzeste vara
peste 10-11s C, nu este indicata. Nici una care
inregistreaza temperaturi,
în lunile calde, peste 23s C.
Variatiile bruste de temperatura sunt foarte
daunatoare salmonidelor care
au o temperatura variabila cu 2-3s C mai mare
decat cea a mediului în care
traiesc. Puietii de o vara mor camd temperatura
apei se schimba cu 3-4s C,
iar pestii adulti cand temperatura inregistreaza
variatii bruste de 7-10s
C.
Temperatura apei influenteaza si perioada de
reproducere, aceasta avand loc
cand apa atinge valoarea temperaturii de 6-8s C.
Temperatura influenteaza si metabolisml
pastravului, cu cat aceasta este
mai ridicata cu atat acesta creste, necesitatea de
oxigen a pestelui creste
si ea, în timp ce continutul de oxigen din apa
scade.
La amplasarea unei pastravarii, sursa de apa sa
se verifice, din punct de
vedere termic, de-a lungul unui interval de minim
12 luni. Este indicata o
sursa de alimentare ale caror valori termice
maxime sa nu depaseasca cu mai
mult de 2s C valoarea temperaturiilor optime
date pentru fiecare specie.
Se considera buna pentru pastrav o apa în care
continutul normal de oxigen
nu scade sub 9 mg/l, ceea ce corespunde
temperaturii de 19-20s C si
respectiv în pastravariile de la munte 18-19s C.
De asemenea exista posibilitatea cresterii
continutului în oxigen dizolvat
si in apa bazinelor prin caderi artificiale, prin
amestecarea apei cu aerul
atmosferic cu ajutorul unor aparate electrice
denumite aeratoare, sau prin
mentinerea unor plante submerse care, ziua, cand
apa e mai calda,
elibereaza oxigen.
În general, apele noastre de munte sunt saturate
sau aproape saturate în
oxigen dizolvat (peste 10 mg/l).
Pe scara exigentei fata de continutul de oxigen
dizolvat se situeaza pe
locul intai pastravul indigen, urmat de fantanel,
lipan, lostrita, coregon,
ultimul fiind pastravul curcubeu.
Reactia apei (pH)
Cea mai buna apa pentru dezvoltarea
salmonidelor este cea cu pH neutru (7),
putand ajunge pana la alcalin (8). Un pH mai
mic de 6 sau cu valoare peste
8,5 este impropriu pentru salmonide, intrucat
slabeste organismul acestora
si-l expune la boli; pH-ul are valori mai mici
iarna decat vara, datorita
lipsei materiilor organice din apa în anotimpul
friguros.
Valoarea pH-ului se determina fie cu ajutorul
hartiei de turnesol, fie cu
ajutorul unor aparate numite pehametre.
Iata în continuare cum se stabileste valoarea pHului
cu ajutorul hartiei
de turnesol:
Se introduce o fasie de hartie indicatoare în apa;
se scoate si se compara
apoi dupa 2-3 minute cu scara culorilor de pe
capacul cutiei unde se afla
hartia. Culoarea rosu inchis sau deschis indica un
pH de 2-3, cea
galbena-portocalie pH 4, verde deschis pH 7,
verde inchis spre albastru pH
8, iar albastru 9.
În general apele de la noi au un pH cuprins
intre 7 si 8, cu exceptia
lacurilor alpine din masivele Fagaras, Retezat si
Rodna, unde pH-ul are o
valoare cuprinsa intre 6 si 7.
Alcalinitatea este data de continutul în calciu si
magneziu al unei ape
(primul fiind sub forma de bicarbonat de calciu)
si alte saruri alcaline.
Apele noastre de munte sunt în general slab
alcaline, avand o valoare a
alcalinitatii aproape de 0.
Duritatea unei ape este data si ea de continutul
de calciu si magneziu. Se
spune ca o apa este dura cand dizolva greu
sapunul si este slaba cand face
clabuci si fierbe cu usurinta legumele. Valoarea
duritatii se da în general
în grade germane, iar apele noastre de munte au
o valoare a duritatii
cuprinsa în general intre 2 si 15 grade germane.
Dioxidul de carbon nu este indicat în apele de
pastrav. O cantitae de 2
mg/l poate fi tolerata de pastrav. Este prezent in
cantitate mare în unele
izvoare. Poate fi eliminat din apa prin construirea
unor praguri pentru
caderea apei si inlocuirea lui cu oxigen preluat
de apa din aerul
atmosferic. Prezenta lui în apa care alimenteaza
casa incubatoare si
trocile cu puieti provoaca boala bulelor de gaz,
foarte periculoasa pentru
puieti.
Originea apei joaca si ea un rol important în
salmonicultura. Se utilizeaza
numai apele curgatoare, avand avanajul unui
continut bogat în oxigen si a
unei temperaturi ridicate iarna si scazute vara.
Este indicata utilizarea în pastravarii a apei
lacurilor de acumulare,
datorita unor calitati deosebite ale lor:
? au o temperatura relativ constanta, situata în
limitele normale de
dezvoltare a pastravului; nu coboara iarna sub 2-
4s C si nu urca vara peste
16s C;
? sunt mai bogate în oxigen dizolvat si în
saruri dizolvate;
? nu contin gaze nocive pentru pastrav, ca
dioxid de carbon si azotati sau
sulfati;
? asigura un debit constant si, în general, o
apa limpede.
Este necesara o a doua sursa de alimentare
pentru cazul în care apa lacului
este tulbure ca urmare a diferitelor lucrari de
intretinere a barajului.
Debitul este factorul care determina
productivitatea posibila la unitatea
de suprafata, indeoasebi în corelatie cu
temperatura apei.
O pastravarie nu se construieste acolo unde
debitul nu este constant pe tot
parcursul anului si nu este suficient pentru
realizarea productiei
calculate. Debitul va fi mai mare intr-o
pastravarie de consum si mai mic
în una de repopulare; mai mare atunci cand
temperaturile maxime se apropie
de valorile limita si mai mic cand temperaturile
apei sunt constante si în
limitele optimului de dezvoltare a salmonidelor.
La temperaturi sub 15s C, debitul necesar este
de circa 0,5-1 litru/minut
pentru 1 kg pastrav, iar la temperatura de 16-20s
C de circa 1-2
litri/minut. Cu cat temperatura este mai scazuta
cu atat debitul necesar
este mai mic (0,5 l/minut la temperatura de 7s C
pentru 1 kg pastrav).
Pentru puieti, cantitatile de apa necesare sunt
mai mari, consumul de
oxigen dizolvat al acestora fiind dublu fata de
greutate, în comparatie cu
pastravul adult. În general este necesar un debit
de 30-60 l/minut pentru
10000 puieti de 2-3 luni si dublu pentru puietii
pana în toamna.
Pentru canalul de alimentare sau pentru rau,
formula cea mai simpla de
masurare a debitului este: D = S × (V × 0,85),
în care:
S este suprafata sectiunii transversale;
V este viteza apei;
0,85 este coeficientul de frecare si respectiv,
reducere a vitezei.
Practic se procedeaza astfel:
? se masoara o lungime de 10 m de canal sau
rau cat mai regulat ca
sectiune;
? se ia din jumatate în jumatate sau din metru
în metru (pentru rau),
transversal, adancimea apei în cm; valorile se
aduna si se impart la
numarul masuratorilor; media obtinuta se
inmulteste apoi cu latimea apei în
cm;
? se da drumul la o sticluta plina pe jumatate
cu apa si se cronometreaza
în cat timp a parcurs cei 10 m. se impart cei 10
m la nr secundelor si se
obtine viteza în zecimi de metru pe secunda.
Aceasta se inmulteste apoi cu
0,85.
Cele doua cifre obtinute, respectiv suprafata
sectiunii în cm? si viteza în
m/sec, se inmultesc intre ele pentru a afla
debitul în litri pe secunda.
Limpiditatea
Pastravul necesita o apa cat mai limpede. Cu cat
sunt mai tineri cu atat
exigenta lor fata de apa limpede este mai mare.
Apa tulbure, indeosebi incarcata cu suspensii fine,
dauneaza icrelor prin
depunerea unui strat de mal care acopera
orificiul de respiratie al
acestora si le omoara prin asfixiere. Ea este cu
atat mai daunatoare cu cat
icrele se afla în stadiul premergator embrionarii.
Alevinii si puietii din troci si mai putin cei
trecuti în bazine,
inregistreaza un mare procent de mortalitate din
cauza apei tulburi de
primavara. Acest procent este deosebit de ridicat
daca în momentul
inceperii hranirii apa este tulbure.
Pentru evitarea acestor situatii este bine ca apa
ce alimenteaza casa
incubatoarelor, trocile si bazinele cu puieti sa fie
trecuta printr-un
bazin de decantare si prin filtru.
De aceea se pot utiliza asa numitele surse de
apa reocrene (izvoare) sau
limnocrene (paraie de munte curgatoare), care au
o limpiditate maxima si o
temperatura putin variabila. Trebuie retinut faptul
ca apa utilizata la
bazinele de consum sau reproducatori nu se trece
prin bazinul de decantare,
intrucat pentru a o limpezi cand este tulbure din
cauza ploilor, ar fi
necesar un bazin cu suprafata egala cu a intregii
pastravarii. Malul ce se
acumuleaza în bazine va fi curatat obligatoriu la
inventarul de primavara
si la cel de toamna si, dupa caz, atunci cand
bazinele s-au colmat intr-un
grad mai mare decat cel obisnuit (un strat mai
mare de 10 cm).